In piata cotrobaie anotimpurile

posted in: Eseuri de zi cu zi | 0
Sambata dimineata imi face cu mana soarele prin fereastra, imi ridica pleoapele si imi da vant in baie sa imi racoresc genele. E o lene placuta cand stii ca te trezesti cu placerea de a face cu ochiul zambetului de pe cealalta perna si nu metroului. Pasesc desculta, sa simt racoarea. Iar din strada se aude forfota, cea in care o sa ma pierd in cinci minute. Cobor de la etajul meu cu bicicleta, ma indemn in mangaierea ce razbate printre frunze aiuriu si urc treptele coplesite de trecatori. Acolo ma duce sambata, dimineata, in locul acela atat de plin de miresme si povesti, in piata anotimpurilor.
Iar azi e primavara. Invazie. Ma intampina mormane de lalele liliachii, franjurate sau nu. Si liliac laleliu, narcise ca stelele, lacramioare fragede si garofite colorate de pictori nastrusnici.
“- Trandafire, mai traiesti? E batran, saracul, nici nu mai aude.” Le spune batrana, mai mult pentru mine decat pentru dumneaei. Rasturnat pe-o parte, la soare, ducandu-si zielele pe dulcele caldaram caruia, in mintea lui mica, ii spune “acasa”. Catelul cu blana colorata de o viata libera si grea. Cel mofturos si-a gasit loc in cutia de carton a floraresei. Sunt paznicii si prietenii tuturor. Daca esti om bun, se tin dupa tine pana strada te ia in primire.
E vremea ridichiilor de luna ca doar n-or fi de soare. E plin de mustati in piata, primavara, dar mustati de ceapa verde, de lobode si salate, de patrunjel si marar. E un fel de inceput de samba de la Rio, in rosu si verde.
– Domnita, un bujor? Daca mi-a spus ca sunt frumosi ca mine, am luat trei. Ii miros si obrazul mi se imbujoreaza (cum altfel?!) de o atingere delicata. Petalele se lupta cu fumul gros de mici de la baraca din colt. Oamenii pietei, pofticios rupand painea cu maini obosite, isi iau pauza de masa. Le e pielea parguita, hainele prafuite, ghetele scofalcite, unghiile murdare, dar mi-e drag sa mananc din mainile si truda acestor oameni. Ii aleg dupa fata, sa fie de-ai nostri, dar si dupa marfa, sa nu cumva sa ma pacaleasca.
Stau in colt si privesc fascinata la reteaua de ulite dintre tarabe. Curg oamenii, colorati, comozi, visatori, cu narile puse la incercare, adulmecand pastarnaci si teline. Te cheama, te trag de maneci, iti striga cu pronume de politete pietarii. El cara plasele, eu car florile pe care mi le-am servit din lipsa lui de inspiratie. Iar in jur am mormane de rosii, de pepeni de Dabuleni care ma cheama inspre origini. E deja vara si ma invadeaza castraveti drepti, carciumarese de la bunica si margarete din faneata de acasa. Soarele arde, oamenii fac vant toropelii cu o felie racoroasa de lubenita. Ochii incep sa-mi treaca vioi de la o taraba la alta, ferindu-ma de spinii trandafirilor si aducandu-mi aminte de mirosul de pamant al cartofilor. E vara si nici n-am simtit cand am mai crescut un anotimp.
Si nici n-apuc bine sa ma bucur de capsune si cirese, ca imi rasar in gramezi gogosari babani ca niste obraji de copil intarcat. Imi miroase a cimbru si a muraturi si parca o aud pe mami impungand cu undreaua gogonelele pentru a le aseza pe pat de frunze de telina. De peste tot ma bazaie albinele, pesemne ma confunda cu toata pleiada de micsunele si crizanteme din jur. Si dovlecii, draga Doamne, dovlecii stau portocalii in gramezi si se coc in fala proprie pentru ca nu cumva sa scape nerumeniti din tava cuptorului iernatic. Toamna se numara bobocii si se aduna recoletele. Fur o pruna vanata de atata stat cu capul in jos, dar tot imi fac cu ochii perele pergamute ale vecinului. E frumoasa si faloasa conopida, dar nu pot renunta la coceanul verzei, asa ca imi iau una romaneasca, nu de Bruxelles pentru ca sunt mai patrioata din fire.
Vine vremea strugurilor brumati, a nucilor lemnoase si a merelor ionatane. Se strecoara iarna, frigul; mi-e dor deja de harmalaia de acum 2 anotimpuri, de o rosie muscata in plina strada, de batranii alenea pigulind pe la tarabe. Trandafir, cainele, se muta langa o gura aburinda a retelei de caldura, de pe mese se scurg turturii verzei murate, din butoaie si galeti rasare alba, branza, de dupa colt rasare tanti Ilinca si imi vinde usturoi impletit in frunze de porumb. Micii sfaraie fara oprire, lumea-si sufla in fulare si pun in sacosa 3 fructe tropicale si 1 fir de frezie fara miros, asteptand sa vina iarasi primul anotimp.
Comments are closed.