Tabara de fotografie – Sohodol, 2-8 august 2014

Daca astepti si iti doresti ceva, se intampla. Iar noi ne-am dorit.

Sa mergem in tabara de fotografie de la Sohodol a fost o experienta noua si pentru noi. Dar cred ca era timpul sa dam din valorile si cunostintele noastre mai departe. Mi se pare cu atat mai potrivit cu cat cei care ne-au stat inainte cu urechile ciulite au fost copii. Simpatici cu totii si mai pregatiti sa invete decat ne-am fi asteptat.

Aveam tot entuziasmul din lume si gandeam optimist la felul in care vor reactiona copiii la subiectul fotografie. Ne doream sa schimbam viziuni, sa aratam de ce e frumos sa ai o astfel de pasiune. Si iata-­ne la poale de munte, dupa un drum cu trenul in care am facut cunostinta cu viitorii nostri prieteni.

Cand i-am cunoscut, era cam greu sa ne facem auziti concurand cu telefoanele si tabletele, mai greu sa ne acomodam unii cu altii, sa intelegem cum e sa lucram impreuna. Am luat-o cand mai incetisor, cand mai militareste astfel incat sa ii incurajam pe cei 25 de tineri, sa ii tinem conectati la activitati si atmosfera.

Am pornit, cum ii sade bine fotografulului, cu aparatul la ochi inca din prima seara. Era pacat de lumina aceea cosmica de dupa ploaie de apus, sa nu ii scoatem la fotografiat. Asa s-a nascut prima tema: ploaia. Si au inceput primele lectii. Multe intrebari din toate directiile, multe nelamuriri au inceput sa curga din glascioarele sonore din jur. Le-am luat pe rand, de la cum se porneste aparatul pana la setari de baza si instructiuni despre compozitie. A fost de la sine atat pentru mine, cat si pentru Erik sa nu pornim la drum vorbind despre tehnica.

Copiii au fotografiat tematic dar am lasat imaginatia sa zburde si dincolo de aceste mici proiecte. A fost mai greu cu teoria ( ohhh daaa:) ), dar bucuria a fost cu atat mai mare cu cat, la final, am ajuns sa purtam discutii despre fotografie. Ce pas mare!

 A doua zi am plecat in drumetie. Avantul nu era prea mare, dar l-am incurajat. De aceasta data fotografiam copaci de la cei abia pititi de dupa frunze pana la uriasi intortochiati pe sub soare. Obositor pentru unii, revigorant pentru altii, dar cand te gandesti la multumirea de la final, la inertia naturii in care te lasai purtat si la ploaia cu soare, parca iti venea sa nu mai lasi timpul sa treaca. Uhh… si cand te gandesti ce foame ne-a fost, dar daca nu ar fi, nu s-ar povesti.

Cei 25 de copii au fost entuziasti, fotojurnalisti, muncitori, indrazneti, zambitori, plictisiti, talentati, timizi sau doar copii si atat. In fata noastra, insa, au fost cu totii egali, indiferent de aparat, interes sau dorinta de a invata. Iar pentru noi, bucuria cea mai mare a fost in cuvintele marturisite la final. Ei vor privi altfel fotografia de acum incolo, unii vor fi interesati sa continue la alt nivel, iar altii au tot entuziasmul tineretii de a face si transmite mai departe aceasta pasiune.

Nu poti fi fotograf daca nu iubesti frumosul. Am impartasit asta si ne-am bucurat ca am pornit la pas impreuna.

“Nu ucide decat timpul, nu lua decat imagini, nu lasa decat urma pasilor tai!”

Galerie imagini realizate de copii in cadrul taberei:

Leave a Reply