Simona Pavel

posted in: Oameni frumosi | 0

 

Sunt oameni cu care ma simt ca “acasa”, chiar si de la orase sau tari distanta. Simona e intocmai.

Eu si Simona ne-am cunoscut de ziua mea, in 2012. Abia imi cumparasem bocanci, primisem pantalonii de munte, asa ca am inceput sa planuiesc un avant pe munte impreuna cu o fosta colega de facultate care a venit la pachet cu minunea aceasta de zambet de om. Si asa ne-am intalnit noi, prajindu-ne in arsita lui Omu, dormind la cort 3 fete cucuiete in zdranganeala festivalului de la Padina, pescuind esarfe pierdute prin rau, urcand speriate traseul spre Piatra Arsa cu gandul la un posibil urs iesit in cale. Am descoperit-o cate putin. Ne intalneam mereu din intamplare. Mi-a acceptat propunerea sa scriu despre ea tocmai cand casa i se golea de toate amintirile. Descoperisem ca picta frumos, copilareste, ca dormise prin gari cu rucsacul in spate pentru a calatori, ca facea niste brose cu pisici de ma dadeau pe spate pe care am reusit sa le distrug cu mare usurinta, nici eu nu stiu de ce. Si m-am dus la ea acasa, am urcat in pod, am facut poze de sus, de acolo, am descoperit pereti scrisi, o casa din aceea veche, cu glazvant, ingrijita, luminoasa, primitoare. Ma cuibaream cu ea acolo. Am ras, ne-am sfiit, am vorbit, am si inregistrat ceva. Apoi a plecat si i-am spus sa-mi povesteasca despre Iasi. A trecut un an. Si ce daca?

Ana Neacsa: Simona… couchsurfing, dormit prin gari, Simcute, biciclete, pictura… si mai spune-ne tu!

Simona Pavel: Couchsurfing-ul si dormitul prin gari era Simona la 23 de ani. Bicicleta mi-a fost prietena timp de cinci ani, pana anul trecut, cand am plecat din Bucuresti si-am ajuns in Iasi… cu faimoasele lui coline. Simcute si pictura sunt sinonime si, chiar daca fac pauze lungi ai dese de la ele, raman activitatile mele de suflet, de care nu pot sa ma despart. Sunt om de comunicare prin formare academica si artizan prin autoinstruire. Cand eram mica, parintii n-au găsit nici un talent in mine, desi m-au dat la pian, la karate, la gimnastica si cine mai stie ce. Am incercat cate putin din toate, dar nimic nu ma pasiona. Cu toate astea, tin minte un moment esential: primul meu sentiment de mandrie. Coincidenta face sa fie un concurs de creatie. Fara sa fi avut vreun interes in pictura, am ales sa particip printr-o plansa in acuarele la un concurs la gradinita. Aveam 5 ani. Liniile, cercurile, punctele parcă se pictau singure, simetrice, intr-o lucrare abstracta care parca imi era dictata de sus. Nu stiu de unde-mi veneau ideile, dar eram mandra de ele. Si am fost si mai mandra cand am primit confirmarea tuturor participantilor, care mi-au ales pictura ca fiind de departe cea mai frumoasa. Sentimentul s-a repetat mai tarziu la o olimpiada la limba romana, unde cuvintele parca veneau in valuri. Vezi, nimic nu e intamplator. Peste zeci de ani am ajuns sa studiez jurnalism si m-am apucat sa desenez. In rest, ascult zilnic radio belgian in timp ce lucrez, fac excursii pe Google Maps cu street view, vizitez saptămanal biblioteca judeteana si citesc cel putin trei carti simultan. Ador memoriile si jurnalele, iar jurnalul lui Eliade, al Oanei Pellea si scrisorile lui Van Gogh m-au ajutat sa trec peste lunile grele de după ce-am parasit Bucurestiul.

Ana Neacsa: Zambetul acesta… de unde vine?

Simona Pavel: De la cel care-l starnește Sincer, de multe ori ascunde politete sau timiditate. Candva era sa nu fiu acceptata intr-un program de internship din cauza ca nu paream serioasa, tot zambind eu acolo sa las o impresie buna. In ultima vreme, insa, aleg sa zambesc mai mult in interior. 

Ana Neacsa: De unde si incotro?
Simona Pavel: De la km 0 al Bucurestiului intr-un loc pe care probabil ca l-as fi iubit daca m-as fi nascut aici. Asa, Iasiul meu drag s-ar putea sa fie doar un popas, un nou loc de plecare. Prietenii mei de aici zic ca nu mai plec nicaieri, ca am un apartament de invidiat si o viata linistita. Dar nici o casa de vis nu ma tine pe loc si viata linistita ma plictiseste. Nu asa se face istorie. Incotro, sper sa aflu si eu cat mai repede. Astept momentul si locul potrivit. Nu exclud nimic, soarta poate sa-si faca de cap cu mine. Ma pregatesc pentru admiterea din vara la arte, dar imi caut si mastere pe new media la universitati din Europa. Parintii mei, insa, s-ar putea sa fi ajuns in locul bun. La 30 de km de Iasi, pe dealuri, printre codri, au lasat 30 de ani in urma si-au imbratisat viata simpla, dar atat de grea in realitate. Viata la tara. Eu una as fi facut la fel in locul lor, dar poate nu cu atata avant si curaj.
Ana Neacsa: Ce iti place cel mai mult la viata ta?
Simona Pavel: Persoanele care au trecut prin ea si au lasat urme. Si cele care au decis sa ramana, chiar si de la distanta.
Ana Neacsa: “20 de ani într-un camion de 4 tone.” Cum e sa pleci, cum va fi sa incepi?
Simona Pavel: Asta e intrebarea la care trebuia sa raspund acum un an. N-am reusit atunci, asa ca trisez acum, pentru ca stiu mai multe decat stiam atunci. Mutarea e ca o despartrie – si cui ii plac despartirile? S-au indesat multe lucruri in camionul ala. La unele s-a renuntat, unele au fost donate, altele s-au stricat in timpul renovarii noii case. E greu, vrei sa iei totul cu tine, pana si plantele in ghivece. Eu n-am tinut atat de mult la lucruri, cat la amintiri. Copilaria, adolescenta si inceputul tineretii sunt legate de acele ziduri de caramida. Pe astea nu ti le ia nimeni, bineinteles. Dar atunci cand am închis pentru ultima oara usa de fier si am aruncat cheia prin cutia postala, am stiut ca locul care declanseaza unele dintre aceste amintiri imi va fi inaccesibil de acum inainte. Si sunt multe amintiri, incepând cu prima mea zi de scoala. Pe 15 septembrie, dis-de-dimineata am parasit garsoniera din Teiul Doamnei, iar la pranz, dupa ce-mi cunoscusem invațatoarea si colegii, eram deja in casa cu scari interioare si camere inalte de la Universitate. Tin minte si acum gustul prunelor moi, tomnatice, pe care le rontaiam tolanita pe un teanc de reviste Magazin Istoric, in timp ce așteptam camionul cu mobila. Ma uitam pe ferestrele largi la strada linistita – pe-atunci fara masini – , iar vantul sufla slab prin perdeaua de la balcon. Si camionul era doar o remorca, iar mobila, atat de… insuficienta.
Nu mai fusesem la Iasi de cativa ani, iar la tara, probabil din liceu. Habar n-aveam ce urma, dar am decis sa fiu aproape de ai mei in tranzitia asta. Primele zile a plouat fara oprire. Abia puteai sa-ti misti cizmele de cauciuc in glod ca sa ajungi la toaleta din fundul curtii. Un caine hamesit latra in ograda la oricine trecea pe drum si o haita de soareci ne vizita pe sub pat in fiecare seara. Saptămani de disperare si nopti nedormite. Da, a fost o schimbare pe cinste. Acum iti scriu din noul meu atelier care, in fiecare dimineata, timp de o ora, se inunda de lumina celesta. Marea mea bucurie e ca spatiul de lucru nu mai coincide cu locul de odihna sau de luat masa. In sfarsit, am cate o incapere pentru fiecare activitate, iar energiile se distribuie de-acum armonios. E placut, dar sunt momente in care-mi zic ca n-am nevoie in realitate de atata spatiu. Mi-am creat deja propria harta a orașului, cu locuri de suflet, amintiri si evenimente. Dintre toate, cred ca biblioteca e cea care m-a salvat in primele luni, cand nu aveam nici internet, nici prieteni. Si i-am rămas fidela de atunci. Nu m-as fi gandit ca ma voi intoarce la lectura cu furia din verile copilariei. Am citit in jumatate de an mai mult decat in 5 ani de studii universitare. Atatea minti de patruns, atat de putin timp. Iar bibliotecara de la sectia de arta e un fenomen rar. Mereu imi recomanda cate o auditie inedita, un disc nou, „pe care nu-l gasesti pe internet”, zice ea. Insa cea mai mare bucurie de la „marea mutare” incoace ramane drumul de 30 de km de la Iasi pana la parinti, la tara. De cand sunt aici, am vazut padurea cum se transforma de la un anotimp la altul si nu ma satur. E ca si cum m-as plimba printr-un tablou viu, iar viata mi se pare, dintr-o data, o opera de arta. Sunt momente in care ma emotioneaza pana la lacrimi si atunci multumesc Domnului ca m-a smuls dintre betoane si mi-a deschis ochii. Si privesc si stiu ca lumea e mare si am atatea locuri de vazut, ca nu ma pot opri aici decat pentru scurt timp. Ajung la parinti, iar Haplea ma intampina cu topaieli, s-o smotocesc. Pisicot se ivește si ea curioasa de după casa, iar cocosul isi flutura aripile tinere in aer. Parintii isi savureaza cafeaua la bucatarie. Mama citeste instructiunile de la noul incubator electronic, tata isi testeaza rindeaua. Ziua de lucru incepe. Fiecare isi ia harletul de coada si merge in gradina. A venit primavara. Si se implineste un an de cand viata se deruleaza dupa alte ritmuri. Mai naturale, mai umane. Cat despre mine, astept ziua cand o sa-mi fac din nou bagajele. Pana atunci ma plimb, citesc, pictez, modelez, respir…
Ana Neacsa: Ce sunt oamenii frumosi?
Simona Pavel: Pe cativa ii vedem la stiri, premiati, in plina glorie… si e minunat ca li se recunosc meritele. Ei devin modelele de azi si de maine.
Ti-as vorbi totusi despre cei carora nu li se ridica statui, dar care-si fac treaba la fel de eficient, pentru binele tuturor. Sunt oamenii din umbra, din spatele serviciilor de zi cu zi, indispensabile in viata noastra moderna. Ma gandesc ca apa nu vine singura la robinet, internetul nu pica din cer, gunoiul nu ramane in tomberonul in care l-am aruncat, picioarele nu ma duc singure in timp util la parinti acasa. Sa nu mai vorbesc de traseul mancării pana ajunge in farfuria mea. In spatele acestor detalii stau oameni care-mi iau de pe umeri griji si-mi ofera timp pentru pictat. Pe unii dintre ei pot sa-i vad. Altii lucreaza inchisi in spatiul lor, iar rezultatele muncii lor ajung in final la mine. Asa functioneaza societatea si, la scara mare, universul. O mica schimbare in lanțul asta uman si totul se poate dezechilibra.
Oamenii astia nevazuți fac zilnic gesturi pe care, din graba, tindem sa nu le observam. De pilda, frumos este soferul care, la cursa de la 5 dimineata, stinge luminile in autobuz si le mai ofera o ora de somn navetistilor. Frumosi sunt oamenii de la care-am cumparat odata un pepene, dar la care-am sfarsit prin a lua masa impreuna, ca o mare familie. Nenumarati sunt frumoșii pe care nu-i cunosteam si care mi-au oferit adapost, masa si vorbe bune pentru cateva clipe de prietenie. Da, trebuie sa cascam bine ochii. Uneori, un zambet din inima, un multumesc si o strangere de mană conteaza mai mult decat salariul lunar.
Simt nevoia, insa, sa va dau spre citire si cateva franturi de conversatii pe care le-am purtat. Veti vedea ca totul se face randuri, randuri, cu lumini si fire de praf.

Ana Neacsa

Sunt atat de incantata de martisoare si de casuta ta incat… mi-ar placea sa fac un articol cu tine pentru proiectul “oameni frumosi”. Si mi-ar placea sa te pozez in casuta ta muncind, pictand, dormind, visand, citind, daca ai fi si tu de acord. Si bineinteles, voi vrea sa imi raspunzi la cateva intrebari. Ce zici?

Simona Pavel
Of, n-am uitat, chiar ieri ma gandeam la tine. Doar ca nu stiu cum si cand o sa se intample. Este o atmosfera tensionata in casa de cand cu mutarea. Nu cred ca o sa iasa decat daca facem o sedinta fix dupa ultimul transport de mobila. Acum e plina casa de lucruri si cutii. Problema e ca nu stiu daca o sa mai fiu aici la ultimul transport… Te mai anunt cand aflu si eu vesti si cand se mai calmeaza spiritele. Te pup!
Simona Pavel
Ana, dear, casa e goală și eu sunt libera. Daca gasesti timp azi, maine sau marti, poti trece pe la mine sa vorbim si sa ne tragem in poze!! Crina si-a luat liber luni si marti de la birou sa mai hoinarim, deci ai ocazia s-o revezi si pe ea. Miercuri dupa-amiaza predam cheile casei. Te pup!
Ana Neacsa
Nu mai stiu numarul casei.. parca 39?
Simona Pavel
Str. Coltei 38. Farmacie verde pe stanga cum vii dinspre spitalul Coltea, pe dreapta magazinul cu halate medicale. Langa, inainte de parcare, e usa mea neagra.
Ana Neacsa
Draga mea,
Sper ca e bine in noua casuta, ca imbratisezi tot ce ti se intampla cu sufletul si mintea deschise.
Daca ai vreun of si pot ajuta, cu mare drag ascult si incurajez.
Sper ca deja incepi sa gandesti atelierul si ca prind forma casuta voastra, visele voastre.
Imbratisari calde si zambete.
Simona Pavel
Ana, imi este tot mai greu aici. Entuziasmul e pe sfarsite si incepe munca grea. Pana acum numai dezamagiri.
Orasul nu-mi transmite energii bune si nu gasesc apartament cum imi doresc. In orice caz, sunt toate prea scumpe si nu cred ca e o investitie buna. Nici la tara nu-i viata roz. De cand am ajuns abia daca dorm noaptea din cauza soriceilor…
Cel mai rau e ca nu pot lucra. Nici internet n-am ca lumea. Am temporar un stick de la digi cu care pot sa-mi citesc mailul si să intru pe facebook sa devin nostalgica. Dar nu pot descarca fisierul de la transfer, ca durează o zi intreaga. La tara prind un semnal slab de la primarie, insa trebuie sa ies in curte si pana acum a tot plouat…
Din pacate astea sunt vestile. Incerc sa nu disper si sa ma gandesc la alte strategii. Deja imi e tare dor de Bucuresti Te pup si mai dau vesti in curând. Multumesc mult pentru pozici, abia astept sa le vad!
Ana Neacsa
Eu zic asa… Schimbarile aduc inceputuri noi de care ne e teama si fata de care suntem reticenti, dar au rostul lor. Uneori ne adaptam, alteori nu. Bucurestiul nu se muta, insa. El te primeste cu bratele deschise, daca vei vrea sa te intorci. Pana una alta, poate iti gasesti rost, energie. Deschide-ti nitelus sufletul si gandeste optimist. Ajuta enorm. Si gaseste mici placeri de care sa te agati. Fac bine. Mai departe traim si vedem. Eu am mai postat doua pozici cu tine, zambaret asa cum iti sta bine.
Cu viata la tara te inteleg, dar are si ea farmecul ei. Cand mai vii prin Bucuresti, mai iesim, mai povestim. Pana atunci, sunt aici, cu tot netul prost de pe lume. ;)) >:D< Si curaj!
Ana Neacsa
Prieteni noi, bag seama. Ce mai faci? Cum mai e cu acomodarea? Ti-ai gasit locsor? Imbratisari si astept vesti.
Simona Pavel
Howdy! Sunt la biblioteca pentru o tara de net. In principiu totul e ok aici, m-am acomodat cu orasul si-mi place intr-o anumita masura. Mi-am luat si apartament, dar inca ma tine pe loc ca trebuie renovat. Legatura cu lumea e inca precara, ca n-am net acasa nici la parinti, nici la Iasi. Dar asta se va remedia in curand. Vorbim atunci pentru interviul nostru vechi, ca de pe tableta abia pot scrie doua vorbe. A, intre timp mi-am luat si eu aparat foto, cu camera video si mi-s tare incantata cand mai surprind un moment cheie din noua noastra viata: o gaina noua, niste puiuti, un purcel Te imbratisez si sper sa revin in lume cat mai repede. Tu cum mai esti in rest? Planuri frumoase de vara?
Ana Neacsa
Hi hi… deja avem veselie pe aici. Si soare. Si drumuri noi de parcurs. Ma bucur ca ti-ai gasit apartament, ca ai locsorul tau. Si ma bucura ca incep sa se miste lucrurile. Vorbim pentru interviu cand va fi sa fie. Sa nu uitam de el, atata tot. In rest, zambete sa fie.
Ohhh… pai atunci, astept pozici si filmari. Si pe mine ma tot incanta filmatul de la o vreme. Si am idei. Unde pui? :)) E un prieten bun si iti deschide usi un aparat foto, mai ales intr-o lume noua. Asa ca tine-l aproape! […] Mai scrie-mi ce faci tu pe acolo, daca ai ragaz si timp. Pupici cu pisici! ;))

Simona Pavel
Buna, Ana. Marturisire.
Ma gandesc la tine constant de cand nu ti-am mai scris… dar n-am avut curaj sa te caut, ca te-am lasat balta cu interviul si mi-e rusine de-o sa intru in pamantul facebookului. Adevarul e ca, ultima oara cand am incercat sa-ti scriu, apartamentul meu inca era in lucru, iar eu eram la tara si nu aveam internet decat pe tableta. Am scris acelasi mesaj de 4 sau 5 ori sa-ti spun ca nu te-am uitat, dar de fiecare data am dat din greseala “back” si am pierdut ce scrisesem. Si uite-asa am crezut ca e un semn si nu ti-am mai raspuns atunci si-am asteptat, am asteptat si-am devenit foarte comoda indata ce m-am mutat in casuta mea, iar timpul a trecut si mi s-a parut ca nu mai are sens, ca nu mai e de actualitate.
Iata-ma deci in toata splendoarea neseriozitatii si comoditatii mele. Imi pare rau, din pacate nu merit sa scrii despre mine ca despre un om frumos.
Cat despre activitatea mea, m-am reintors la treaba cat sa nu ruginesc de tot si sa pot sa-mi platesc un an de studii daca intru la arte in vara. Incerc sa aduc cate ceva nou, ideile nu-s putine, dar timpul e atat de scurt.
In orice caz, sa stii ca am blogul tau in feed reader si-mi place mult sa te citesc. Descrii atat de savuros povestile din calatorii, ca-mi faci un chef nebun de plecat in hoinareli! Voiam sa-ti spun de multe ori asta, dar cum nu mai dadusem nici un semn…
Multumesc mult pentru mesaj si zambet Ce mai faci in rest? Sper ca-ti prieste inceputul de primavara si e in gandurile tale in plimbarile serviciu-acasa.
Ana Neacsa
Mai Simonica… cu atat mai mult meriti sa intri in proiectul meu. Mi se pare ca faci ceva deosebit, chiar daca nu mi-ai mai raspuns. Si nu trebuie neaparat sa vorbim despre locul pe care l-ai lasat in spate, cat despre cum o iei incetisor de la capat. Ma uit la fotografiile pe care le mai postezi si mi se pare o lume ideala, superba, insorita, linistita… nu stiu, imi place cum te zaresc, cum muncesti asa, in tihna. Tanjesc sa am asa ceva. Asa ca eu chiar vreau sa faci parte din proiect. Si lasand astea, ma bucur tare ca esti bine, ca te apuci de lucru, de facultate de arte. Ce de planuri!
Ana Neacsa
Mi-ar placea sa ne mai vedem. Si ai scris asa frumos despre tot… ma acaparezi. Esti un suflet tare floricica asa…
Simona Pavel
Ce frumos! Imi plac planurile si inceputurile si ideile. Ce ma bucur ca sunteti pasionati amandoi si puteti face asta impreuna. Cat mi-as dori sa lucrez si eu cu George un proiect al nostru.
Anglia, goodie! Visez si eu la orasele mici englezesti cu case de piatra si caramida, ferestre la nivelul ochilor si ziduri aglomerate de plante agatatoare. Stiu ca-i o imagine stereotipa, dar, de ce nu? La noi nu vezi asta .
Weekendul asta mergem la Piatra Neamt, ca e aproape dar n-am fost niciodata. Sarbatorim si noi 8 ani de cand ne stim sufletele. George imi zice mereu sa scad din anii astia un an petrecut in Belgia, unul pe care l-am hoinarit prin Europa si unul de cand m-am mutat la Iasi :))
Oricum, ma bucur ca mi-ai scris. Mi-ai facut ziua mai frumoasa. Si deja era soare.
Ana Neacsa
Si pe mine ma bucura tare orice particica o lasi aici. Cred in continuare si nu imi schimb parerea ca esti un omulet bun pe Pamantul asta. Ani frumosi inainte cu George si sa aveti zile frumoase la Piatra. E un orasel numai potrivit pentru asa sarbatoare.
Da, da, Anglia are ceva feminin pe care noi il cautam in toate. O sa plecam prin locsoare tainice. Am sa te port acolo, cu mine.
Anii trec, multi, putini, nici nu e timp sa ii numaram. Eu ii cam uit. Uit si ce varsta am. N-are importanta. Frumosi sa fie. Daca trec prin Iasi, te caut. Simt si eu ca ziua e mai insorita cu tine. Poate ne mai intalnim prin Bucuresti… tot intamplator?Ana Neacsa
Nu am apucat inca sa citesc. Dar deja iti multumesc. Esti bucuria acestei zile. Acum sunt racita, dar deja zambesc si am ochii umeziti. Imi faci bine si te simt aproape de mine, desi departe. Abia astept sa le iau la rand. Nu ma grabesc niciodata cu interviurile, tocmai pentru ca oamenii din acest proiect au nevoie sa se simta in voia lor. Si, totusi, ai raspuns.
Stii ca de fiecare data cand trec pe langa strada ta din Bucuresti, ma gandesc la tine si ma impinge ceva sa merg, sa bat la usa aceea si sa vad cum arata acum acea casuta? De atunci, imi doresc un asa loc. O fi bine, o fi rau?! Ma astern sa citesc.
Ana Neacsa
Iac-asa… o sa mai am o intrebare pe care am decis sa o adaug tuturor articolelor: “Ce sunt oamenii frumosi?” Si multumesc ca ai scris cu drag si frumos. Cand scrii tu, sunt cu tine… si rar mi se intampla. Simt totul ca si cand as trai eu. Sunt atat de bucuroasa si de multumita! Mi-ai inceput frumos ziua.
Simona Pavel
[…] tocmai m-am intors de la un film francez despre o mama si fiica ei la Paris, rusoaice, fara adapost. Poveste reala. M-a surprins de cate suntem capabili pentru un vis, o iluzie.
Am venit pe jos acasa, 30 de minute. M-am gandit la tine.
Noapte minune!

Ana Neacsa
Hi hi… Mai, tu chiar meriti sa fii aici. Cred ca am fi fost niste suflete pereche. Dar am sa te caut si am sa te pastrez in mine. Sa mai mergi, face bine si trupului, si sufletului, si mintii. Si sa visezi! Eu am vazut aseara un film Grand Hotel Budapest. Recomand. Filmul tau cum se numea? Zi cu drag!

Simona Pavel
Tu vorbesti numai din suflet.. asa ceva n-am mai intalnit. Mesajele tale sunt revigorante si cred ca ai puterea sa vindeci oameni.
Da, sa stii ca asociez mersul pe jos cu tine. In Bucuresti mereu ne intersectam intamplator in plimbarile tale spre casa. Si-mi aminteai de mine cand calatoream si mergeam pe jos zeci de km in fiecare zi.
Filmul de aseara se cheama Marussia. Pun pe lista Grand Budapest Hotel, multumesc.
Ma intorc la pictat. Maine este ziua unui prieten de aici. Un om frumos de altfel, prin gesturi mici.
Imbratisare!
Ana Neacsa
Sporuri multe si salutari florilor din Gradina Botanica. Iar tie, tot soarele zilei.
Simona Pavel
Muguras, iti scriu mai jos cateva ganduri despre oamenii frumosi. Sper ca ai avut un weekend infloritor. Eu m-am bucurat de compania familiei si ieri am facut o mica vizita spontana la o manastire. Acum vreau sa pictez o harta a Iasiului asa cum l-am descoperit intr-un an, cu locurile mele dragi..
Îmbratisari mii.
[…] Multumesc, Ana! Acum ma gandesc ca trebuia sa incep cu tine raspunsul.
Ana Neacsa
E primavara si primavara ne indeamna la frumos.
Se vede ca esti din alta poveste decat cea generala.

Simona Pavel
Draga Ana, poti structura textul oricum iti place tie […] Il voi primi cu bucurie, ca pe un cadou special, asa cum sunt si pozele pe care mi le-ai facut la Bucuresti si care ma fac mereu să zambesc usor nostalgic.
Of, eu mi-am petrecut toata amiaza facand curat si acum sunt tare in urma cu lucrul. Asta e marele dezavantaj atunci cand stai acasa.. mereu e ceva de facut, un fir de praf enervant, o amprenta pe un geam, un pat nefacut, haine de spalat, vase murdare (si te-ai mira cate vase poate folosi o singura persoana!). Si e deja 15.30, iar la 17.30 ies sa văd niste documentare.
Dar am un copacel la geam care infloreste sub ochii mei si nu m-ar deranja sa treaca ziua intreaga cat stau si-l privesc/
Sa-mi mai dai vesti din cand in cand despre tine si primavara ta bucuresteana, bine?

Ana Neacsa
Draga mea,
Deja simt ca ne scriem ca niste vechi prietene. Si asta e ca dintr-un film de care imi place mie. Ma simt alfel. Ti-as scrie scrisori daca ti-as sti adresa. Cred ca s-ar potrivi.
Un om gaseste mereu ceva de facut in casa, mai ales daca e harnic. Dar cred ca e si frumos sa ai locul tau, sa il faci cum vrei tu, sa fie imaginatia ta, iubirea ta, visul tau, tot ce ai tu in tine si vrei sa rasfrangi in jur. Dar ce avem in jur e trecator.
Cred ca faci si tu multe pentru suflet si de aceea timpul pare sa nu ajunga. Dar il invartim noi, trece vremea, trec anii si ar fi bine sa multumim ca e cu rost. Chiar daca nu pare la prima vedere.
Salutari copacelului tau. Sa ii saruti petalele din partea mea. Si stai acolo cat iti e bine. Sa stii ca eu nu vin in inspectie sa vad cate fire de praf sunt pe tastatura.
Primavara mea e frumoasa.[…] Si cam asta fac eu. Ma intorc la treburile corporatiei si imi imaginez ca ma plimb si ca sunt intr-o librarie cu scart scart in podele.
Au bientot, madmoiselle. Si ne auzim curand. Toate zambetele.Ceea ce manutele ei isca puteti vedea aici, dar mai multe veti gasi pe site: http://simcute.ro/.
Comments are closed.